Wednesday 9 November 2016

Guguluf cu fructe si glazura

Ingrediente
>> pentru prajitura:
  • 5 oua
  • 110g zahar brut
  • 5 linguri ulei
  • 1 lingura de pudra cacao
  • 20g pudra de roscove
  • 60g faina alba tip 000
  • 5g praf de copt
  • fructe la alegere(eu am avut afine si prune congelate)
>> pentru glazura:
  • 1 lingura pudra cacao
  • 3 linguri pudra de roscove
  • 50g unt
  • 150ml lapte
Galbenusurile se bat impreuna cu jumatatea din cantitatea de zahar, uleiul si aromele la alegere (esenta vanilie, rom).
Albusurile se bat ca o bezea cu restul de zahar dupa care se incorporeaza usor amestecul de galbenusuri si faina si praful de copt alternativ pana la omogenizare.
Amestecul se toarna alternativ cu fructele in forma de guguluf unsa cu ulei si tapetata cu faina si apoi se pune la copt in cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius pentru 30-40 pana cand trece testul cu scobitoarea.
Intre timp preparam glazura. Punem pe foc laptele, adaugam pudra de cacao si cea de roscove si omogenizam. Lasam la fiert amestecand continuu pana cand se mai ingroasa amestecul. Apoi adaugam untul, mai lasam 5min si apoi luam vasul de pe foc si lasam sa se raceasca putin.
Dupa ce scoatem prajitura din cuptor, se lasa la racit in forma, apoi se rastoarna si se toarna deasupra glazura preparata. Eu am adaugat decor din zahar.
Prajitura se tine la rece si se serveste ca desert.
Pofta buna!

Doriti sa fiti anuntat prin E-mail cand apar postari noi pe acest blog?

Introduceti va rog adresa dvs de E-mail:
Veti primi un E-mail cu un link pentru a va activa abonamentul.
Cautati si in Junk daca nu il primiti.
Blog Feed:http://feeds.feedburner.com/ReteteCulinareAdaptateDieteiBebelusuluiTau

Delivered by FeedBurner

Monday 7 November 2016

Febra: viroza sau infectie bacteriana


Pentru ca este perioada virozelor m-am gandit ca este momentul potrivit pentru urmatorul articol. Febra este o piatra pe sufletul parintilor mai ales daca aceasta apare la copii mici. Toata lumea stie ca febra nu este o boala in sine insa un indicator ca un agent patogen a invadat organismul. Copiii mici sunt mai reactivi decat copiii mari sau adultii de aceea in cazul lor de mult ori febra este una agresiva, care cedeaza greu la antitermice pentru ca organismul copiilor mici pe de o parte nu este obisnuit cu virusurile/bacteriile contractate si pe de alta parte sistemul imunitar insuficient dezvoltat poate lasa loc suprainfectarilor, de la viroza se poate ajunge la suprainfectare bacteriana daca organismul nu lupta cu virusul.

Dupa mine multi parinti sunt indusi in eroare de diverse articole care recomanda intervenirea cu antitermice de abia de la 38.5 si in acest fel lasa o febra agresiva sa isi faca de cap pe motiv ca organismul incearca sa distruga virusul/bacteria. Este adevarat ca organismul foloseste temperatura in acest scop insa virusurile/bacteriile nu sunt distruse la 40-41 de grade Celsius, temperatura suportabila de organismul uman. Asadar interventia cu antitermice nu va strica planul organismului. Febra inseamna disconfort maxim pentru organism, inseamna dezhidratare.

Intrebarile multor parinti sunt:
  • care este temperatura de la care se considera febra?
  • cand sa intervin cu antitermice?
  • poate sa fie febra cauzata de eruptii dentare?
  • cand merg la medic?
  • cum diferentiez febra cauzata de virus de cea cauzata de infectie bacteriana?
  • cand sun la ambulanta/ma indrept catre spital
O sa abordez fiecare intrebare cu informatii din ce am citit si din experienta personala de pana acum.

Daca cititi articolele despre febra o sa vedeti ca marea majoritate spun ca pana la 38.5 se considera subfebril, deci nu e febra asadar nu administrati NIMIC, asteptati sa creasca mai mult de 38.5. Eu spun ca acest lucru este complet GRESIT, Asa cum scriam mai sus temperatura mai mare decat cea pe care o are copilul atunci cand este sanatos, pe care o s-o numim temperatura normala, inseamna in primul rand disconfort. Acest disconfort este resimtit diferit de fiecare organism in parte. Unii se simt bine la 38, altii incep sa resimta diferenta de temperatura de la 37.5. Asadar daca copilul manifesta disconfort de la temperatura de 37.5-38, este letargic atunci se intervine pentru a restabili starea de bine a copilului. Eu nu am intalnit pana acum pe nimeni care sa spuna: copilul avea temperatura 38, l-am tinut sumar imbracat in casa, i-am dat sa bea apa/ceai/lapte si temperatura a scazut de una singura. Cu atat mai mult la copii mici.
Nicio febra nu scade singura fara interventie. Sigur puteti incerca initial sa il hidratati, sa ii efectuati impachetari dar daca continua sa creasca nu asteptati sa ajunga la 38.5. Orice sirop cu efect antitermic isi atinge scopul dupa 20-30 minute de la administrare timp in care temperatura poate creste de la 38 la 40 si de aici e doar un pas pana la convulsie febrila.

Asadar raspunsul la intrebarea cand sa intervenim cu antitermice este dat de starea copilului, nu asteptati neaparat un prag anume, restabiliti-i confortul termic.

In cazul copiilor mici temperatura ridicata e pusa pe seama eruptiei dentare. Articolele de specialitate chiar mentioneaza explicit ca o stare subfebrila este normala in aceasta situatie insa orice febra care persista si care nu cedeaza la antitermice este exclus sa fie din cauza eruptiei dentare.

O alta problema legata de febra este administrarea antibioticelor. Parintii merg la medic, acesta vede gatul rosu al copilului si atunci prescriu antibiotic. Rosu in gat apare SI in caz viroza si febra la fel, nu sunt doar de natura bacteriana. Antibiotic se da doar daca exista semn ca febra nu cedeaza, e agresiva ceea ce inseamna infectie bacteriana sau viroza care s-a suprainfectat. Cereti medicului sa recolteze sange pentru o analiza a hemoleucogramei, exista indicatori acolo cum ar fi leucocitele scazute ce indica faptul ca organismul nu prea se apara si atunci exista risc de suprainfectie moment la care se recomanda antibiotic.Aveti dreptul la o opinie ca parinti, voi sunteti acasa cu copilul cel mai mult, medicul il vede rar.

Noi avem sansa sa mergem la un medic pediatru foarte bun care nu pune un diagnostic pana cand nu a efectuat toate testele necesare si nu a consultat copilul foarte bine. Prescrierea antibioticelor trebuie facuta cu motiv temeinic, altfel acestea pot provoca mai mult rau copilului.

Incercati sa aveti o discutie cu pediatrul la prima vizita facuta la medic si cereti sfatul cum sa reactionati cand copilul face febra. Aveti nevoie preventiv de o schema pentru inceperea tratamentului pana ajungeti la control in caz de boala. Inainte de a pleca la spital aveti nevoie sa stabilizati putin starea copilul in cazul in care febra este foarte agresiva. Cand ajungeti la camera de garda nu uitati sa mentionati medicului cum a debutat boala, de cand, ce medicamente i-ati administrat. Istoricul bolii ajuta medicul sa diagnosticheze corect si sa va prescrie tratamentul ce trebuie urmat.
NU aplicati metode babesti, mai ales copiilor mici, acestea pot face mai mult rau copilului (otet-risc de arsuri pe piele, alcool medicinal/tuica-risc de inducere coma alcoolica).

Asadar reactionati asa cum considerati ca este mai bine pentru copilul vostru, tineti cont de sfatul medicului si nu neglijati febra, orice febra agresiva care nu cedeaza la antitermice/impachetari si care dureaza mai mult decat 3-4 zile trebuie investigata.

Va doresc multa sanatate si sa treceti cu bine peste perioada virozelor!




Doriti sa fiti anuntat prin E-mail cand apar postari noi pe acest blog?

Introduceti va rog adresa dvs de E-mail:
Veti primi un E-mail cu un link pentru a va activa abonamentul.
Cautati si in Junk daca nu il primiti.
Blog Feed:http://feeds.feedburner.com/ReteteCulinareAdaptateDieteiBebelusuluiTau

Delivered by FeedBurner

Saturday 5 November 2016

Prajitura cu carob si fructe (coapta in vas de lut)


Ingrediente:
  • 3 oua
  • 70g zahar brut
  • 20g carob (pudra de roscove)
  • 1 lingura pudra cacao
  • 60g faina alba
  • 4 linguri de ulei 
  • esenta de vanilie/rom dupa gust
  • fructe la alegere (eu am avut afine si prune congelate)
Separam albusurile de galbenusuri. Peste albusuri turnam jumatate din cantitatea de zahar si le batem ca pe o bezea. Galbenusurile se bat impreuna cu restul de zahar, ulei si esentele.
Intr-un vas amestecam faina, pudra de cacao si carobul.
Peste albusurile batute spuma adaugam alternativ compozitia de galbenusuri si amestecul de ingrediente uscate, folositi o spatula si amestecati usor sa nu se lase compozitia.
Eu am folosit un vas de lut pe care l-am spalat bine, l-am tinut umplut cu apa vreo 1h apoi l-am sters bine, l-am uns cu ulei si apoi tapetat cu faina. Am asezat compozitia in vas, deasupra fructele pe care le-am incorporat in aluat si am pus vasul la copt in cuptorul incins la 180 de grade pana cand prajitura a trecut testul scobitorii.

Atentie: eu am pornit focul la cuptor dar nu am inchis usa, deci nu cuptor preincalzit, nu stiu cum se comporta un vas de lut intr-un cuptor preincalzit. Recomandarea este ca vasele de lut sa fie asezate in cuptorul rece.
Dupa ce se raceste complet, se scoate prajtura din forma si se serveste drept gustare sau ca desert.

Pofta buna!

Doriti sa fiti anuntat prin E-mail cand apar postari noi pe acest blog?

Introduceti va rog adresa dvs de E-mail:
Veti primi un E-mail cu un link pentru a va activa abonamentul.
Cautati si in Junk daca nu il primiti.
Blog Feed:http://feeds.feedburner.com/ReteteCulinareAdaptateDieteiBebelusuluiTau

Delivered by FeedBurner

Friday 4 November 2016

Tocanita de ficatei de curcan


Ingrediente:
  • 1 ceapa mare
  • ficatei de curcan
  • bulion de casa din rosii si ardei capia
  • 3 catei de usturoi
  • 1 lingura de unt
Punem intr-un vas pe foc 2 linguri de ulei, 1 lingura de unt si 3 linguri de apa si inabusim ceapa taiata marunt. Dupa ce se inmoaie ceapa, adaugam ficatii taiati in bucati potrivite. Lasam la inabusit 10min apoi adaugam bulionul si eventual apa/supa atat cat sa acopere ficateii. Punem un capac vasului in care gatim si lasam 20min sa se gateasca bine ficateii.
Dupa aprox 20min, adaugam usturoiul tocat marunt si mai lasam 5min.
Se serveste calda ca atare sau alaturi de garnitura preferata/mamaliga.
Pofta buna!

Doriti sa fiti anuntat prin E-mail cand apar postari noi pe acest blog?

Introduceti va rog adresa dvs de E-mail:
Veti primi un E-mail cu un link pentru a va activa abonamentul.
Cautati si in Junk daca nu il primiti.
Blog Feed:http://feeds.feedburner.com/ReteteCulinareAdaptateDieteiBebelusuluiTau

Delivered by FeedBurner

Thursday 3 November 2016

Budinca cu dovlecei si branza


Ingrediente pentru 2 forme ramekin de 12cm diametru:
  • 1 dovlecel
  • 100g branza de vaci
  • 1 ou
  • marar
  • boia ardei dulce
  • 1 iaurt mic (140g)
  • 2 linguri de lapte
  • unt si pesmet pentru forma 
Dovlecelul il taiem felii subtiri si il lasam deoparte. Intr-un vas batem oul usor cu furculita, adaugam branza de vaci, iaurtul, mararul tocat marunt, boia de ardei dulce, 2 linguri de lapte si omogenizam compozitia.
Formele de ceramica le ungem cu unt si le tapetam cu pesmet. Imbracam interiorul formelor cu felii subtiri de dovlecel apoi punem o parte din compozitia formata anterior, apoi inca un strat de dovlecei si terminam cu compozitia de ou si branza de vaci.
Dam formele la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pana cand se incheaga ca o budinca. Se lasa sa se raceasca in forme apoi se rastoarna. Se servesc reci sau calde. Sunt o gustare delicioasa pentru copii dar si pentru adulti.
Pofta buna!

Doriti sa fiti anuntat prin E-mail cand apar postari noi pe acest blog?

Introduceti va rog adresa dvs de E-mail:
Veti primi un E-mail cu un link pentru a va activa abonamentul.
Cautati si in Junk daca nu il primiti.
Blog Feed:http://feeds.feedburner.com/ReteteCulinareAdaptateDieteiBebelusuluiTau

Delivered by FeedBurner

Wednesday 2 November 2016

Cezariana sau nastere naturala


Aceasta este intrebarea care framanta femeile insarcinate inca de la inceputul sarcinii. Experientele mamicilor din jur inclina viitoarea mamica sa ia o decizie in privinta nasterii copilului sau copiilor dupa caz.

Imi propun in acest articol nu sa dau sfaturi ci sa indemn viitoarele mamici sa se informeze si sa ia cea mai buna decizie in functie de diversi factori. Operatia de cezariana, i-am spus explicit operatie pentru ca in definitiv este o interventie chirurgicala, este si trebuie sa ramana in mare parte o decizie medicala si nu o optiune personala. Desigur ca acum in secolul XXI noi beneficiem de privilegiul de a ne alege modalitatea prin care nastem si asa este corect sa putem alege insa e bine sa nu abuzam de acest beneficiu pentru ca ne putem face mai mult rau decat bine.

Argumentele aduse de mamicile care aleg operatia de cezariana fara a avea o discutie cu medicul includ in principal durerea redusa, timpul mai mic petrecut in sala de nastere si eliminarea riscului lezarii nou-nascutului, lipsa trecerii prin canalul de nastere elimina acest risc. Mamelor le este mila de copilul care este nevoit sa munceasca la randul sau sa se nasca. Nasterea este considerata de specialisti ca fiind cel mai mare accident din viata unui om. Dar sa nu omitem un aspect important pe care l-am auzit intr-un documentar: efortul depus de fat, stresul la care este supus poate fi comparat cu al unei persoane care sufera in atac de cord, insa tot acest stres este unul necesar pentru copil. El ia contact cu exteriorul mult mai lent fata de un copil nascut prin cezariana, este mult mai activ si pregatit pentru a se naste.
In ultimul timp unii medici, dat fiind ca stiu faptul ca prin operatia de cezariana nou-nascutul sufera un soc  mai mare comparativ cu nasterea naturala, si-au imbunatatit modalitatea de extragere a copilul mult mai lent, nu mai efectueaza operatii de cezariana "la rece" si asta pentru ca incearca sa ofere aceleasi conditii in cadrul operatiei de cezariana.

Asadar stresul la care este supus nou-nascutul este unul benefic. Sigur ca sunt situatii limita cand medicul ia decizia sa efectueze operatia de cezariana pentru ca semnele vitale ale copilului indica o suferinta fetala. Sau travaliul a durat prea mult. Orice situatie deosebita din punct de vedere medical si care pune in pericol viata mamei si/sau copilului impune indiscutabil efectuarea operatiei.

Un alt motiv pentru care mamicile inclina catre operatia de cezariana este o infectie a mamei, cum ar fi cea cu Streptococcus agalactiae group B. Pentru mai multe detalii va rog sa urmariti linkul.
Aceasta infectie afecteaza marea majoritate a femeilor cu o viata sexuala activa. In afara de situatiile rare in care mama are un sistem imunitar slabit si infectia poate trece de bariera placentei, fatul nu va fi afectat pe timpul sarcinii. Riscul unui copil nascut de o mama cu aceasta infectie de a contracta aceasta bacterie la nastere, aici vorbim strict de nasterea naturala, este de 1 la 200. Insa acest risc poate fi mult diminuat cu antibioterapie in timpul travaliului si se ajunge la un risc de 1 la 4000.
La 24h dupa nastere copilului i se recolteaza sange, se analizeaza nivelurile indicatorilor din Hemoleucograma si nivelul de CRP. In acel moment in functie de rezultatul analizelor se ia decizia inceperii terapiei cu antibiotic, doar daca acele analize indica o infectie, altfel nu este nevoie de administrarea de antibiotic nou-nascutului.
Sigur ca riscul infestarii este redus in totalitate daca se recurge la operatia de cezariana.

Eu am alcatuit un tabel cu cateva riscuri/neplaceri in paralel pentru cele 2 tipuri de nastere:



 Riscuri/neplaceri
Cezariana
Nastere naturala
Cantitate sange pierduta
~1000ml
~500ml
Risc infectie postoperatorie
DA
DA
Risc lezare nou-nascut
NU
DA
Durere post-nastere
DA
DA
Risc disconfort urinare
NU
DA
Risc infectii tract urinar
post-nastere
DA
NU
Risc intarziere lactatie
DA
NU
Recuperare rapida post-nastere
NU
DA
Risc durere locala post-operatie cezariana
DA
Nu e cazul
Risc durere locala post-epiziotomie
Nu e cazul
DA
Repaus post-operator prelungit
DA
NU
Recomandat pentru persoana cu probleme oftalmologice
DA
NU
Recomandat pentru persoana cu probleme cardiace
DA
NU
Recomandat pentru persoana cu probleme ce pun in pericol viata mamei si/sau copilului
DA
NU
Recomandat pentru sarcini multiple
DA
NU
Risc neplaceri cauzate de anestezie
DA
NU


Ca orice decizie din viata unui om, tipul de nastere ales este dificil de analizat. In afara de cateva din motivele obiective analizate exista unul peste care nu putem trece: frica fata de situatia noua. Sunt mamici carora le este frica de operatii si implicit si de cea de cezariana. Sunt mamici carora le este frica de durere si prefera operatia crezand ca asa vor scapa de dureri. In multe situatii durerea post-cezariana este mica sau lipseste dar sunt situatii in care mamicile si-ar fi dorit sa recurga la nasterea naturala pentru ca recuperarea este una dificila si durerile locale post-operatorii sunt greu de suportat, de multe ori mamicile au nevoie de calmante.

Reactia organismului nu poate fi anticipata de aceea alegerea tipului de nastere trebuie facuta cat mai obiectiv posibil si in mica masura subiectiv. Cel mai important este sa alegi modalitatea de care iti este frica cel mai putin si sa ne bucuram ca noi acum in secolul XXI putem sa facem aceasta alegere. In urma cu 20-30 de ani in Romania operatiile de cezariana erau rare.

Orice ati alege, va doresc sa aveti o nastere usoara!

Nota: Sunt deschisa la discutii si daca este cazul voi imbunatati/adauga informatii la articol.

Doriti sa fiti anuntat prin E-mail cand apar postari noi pe acest blog?

Introduceti va rog adresa dvs de E-mail:
Veti primi un E-mail cu un link pentru a va activa abonamentul.
Cautati si in Junk daca nu il primiti.
Blog Feed:http://feeds.feedburner.com/ReteteCulinareAdaptateDieteiBebelusuluiTau

Delivered by FeedBurner