Saturday 23 July 2011

Tiramisu pentru copii (I)


Ingrediente pentru tort diametru 24cm:

  • 3 galbenusuri
  • 35g faina
  • 15g amidon
  • 550ml lapte
  • 75g zahar pudra de preferinta
  • 2 plicuri praf frisca 
  • 250g mascarpone
  • esenta rom
  • 400g piscoturi
  • cacao pentru pudrat
  • 350-500ml cafea fara cofeina in functie de cat de insiropat va place tortul
Eu am facut reteta dubla, adica 2 torturi, de aceea in poza apar cantitati duble la ingrediente



Cele 3 galbenusuri se omogenizeaza impreuna cu zaharul pudra, faina si amidonul.


250ml de lapte se pune pe foc si cand incepe sa fiarba se toarna peste compozitia de oua omogenizand bine.

Apoi se muta din nou compozitia pe foc amestecand continuu pana cand se ingroasa ca o budinca



Se da deoparte si se lasa la racit. Intre timp se pregateste cafeaua fara cofeina si se lasa la racit.

Din pacate urmatoarele etape intermediare nu le-am putut fotografia pentru ca am ramas fara baterie la aparatul foto dar am sa incerc sa va explic cum am montat tortul.

Se foloseste o forma rotunda cu diametru de 24cm cu inel detasabil. Aproximativ 150-200g piscoturi se taie cu cutitul astfel incat sa le putem aseaza in picioare pe marginea formei. Vedeti mai jos poza cu tortul montat deja


Pregatim crema: mascarpone la temperatura camerei se omogenizeaza cu compozitia de oua la care se adauga frisca pregatita cu 300ml de lapte si 2 plicuri de praf de frisca. Dupa gust daca mai doriti se mai poate adauga zahar pudra, mie mi s-a parut suficient de dulce. Daca vreti sa probati cat de dulce va fi tortul la final, inmuiati un piscot in cafea si in crema si gustati :)

La aceasta crema nu este nevoie de gelatina insa acum fiind vara si pentru ca eu a trebuit sa duc tortul cadou cuiva am adaugat 5g de gelatina in crema preparata conform instructiunilor de pe ambalaj.

Sa trecem la montatul tortului

Piscoturile taiate la aceeasi dimensiune se insiropeaza in cafea in care am adaugat esenta de rom dupa gust. Se aseaza pe marginea formei. Se pune un rand de piscoturi inmuiate in cafea la baza tortului si se pune jumatate din crema. Apoi se pudreaza cu cacao si inca un rand de piscoturi inmuiate in cafea, restul de crema si se pudreaza cu cacao. Se lasa la rece 12h, eu l-am lasat 24h, cu cat il lasati mai mult cu atat va fi mai gustos.

Se serveste rece. Pofta buna!

Doriti sa fiti anuntat prin E-mail cand apar postari noi pe acest blog?

Introduceti va rog adresa dvs de E-mail:
Veti primi un E-mail cu un link pentru a va activa abonamentul.
Cautati si in Junk daca nu il primiti.
Blog Feed:http://feeds.feedburner.com/ReteteCulinareAdaptateDieteiBebelusuluiTau

Delivered by FeedBurner

No comments:

Post a Comment

Trimiteţi un comentariu